Netflix, Amazon Prime Video și HBO Max, bune de plată, în România: de ce sunt taxate, ce se întâmplă cu banii
După modelul altor țări din Europa, România va începe să taxeze serviciile de streaming care activează pe teritoriul țării noastre. Netflix, Amazon Prime Video, HBO Max, toate sunt vizate, iar banii strânși au un scop nobil.
În noiembrie anul trecut, Guvernul Cîțu lua foarte în serios probabilitatea taxării serviciilor de streaming pe care le poți accesa din România. Tot atunci, s-a vehiculat și procentul, este vorba de 4% din banii strânși pe teritoriul țării noastre din achiziții unice (cumpărări de filme) și abonamente. În același proiect, se menționa că banii strânși vor ajunge la Centrul Național al Cinematografiei (CNC). După mai bine de șase luni, respectiva inițiativă va începe să-și facă simțite efectele.
Ce este taxa Netflix, HBO, Amazon Prime?
În comisiile de specialitate din senat, membri au stabilit o taxă de 4% din încasările de pe meleaguri mioritice pentru toate serviciile de streaming pe care le găsești active pe teritoriul României. Banii vor merge la Fondul cinematografic și vor fi folosiți pentru finanțarea unor filme și seriale românești. Printre serviciile care vor fi taxate se număr Netflix, HBO Max, Amazon Prime Video, dar și Voyo sau servicii mai puțin cunoscute prin intermediul cărora poți cumpăra filme, nu doar să le vezi în urma plății unui abonament.
La ora actuală, conform Profit.ro, Fondul cinematografic este alimentat printr-o contribuție de 3% din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, al DVD-urilor sau al oricărui suport înregistrat, printr-o contribuție de 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, printr-o contribuție de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute din spațiul programului propriu de către societățile de televiziune prin cablu, din colectarea unei contribuții de 4% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, din colectarea unei contribuții de 1% aplicate asupra veniturilor realizate lunar de operatorii economici pentru retransmisia prin cablu, cât și din colectarea lunară a unei contribuții de 3% din prețul filmelor descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisie de date, inclusiv prin internet sau telefonie. În plus, la toate cele de mai sus, se mai adaugă 4% din sumele colectate la stat din impozitarea jocurilor de noroc.
Conform legii ce urmează să se bucure de votul final în Senat, Fondul cinematografic va fi suplimentat cu ”4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, de către furnizorii de servicii media audio vizuale la cerere, pentru vizionarea de opere audiovizuale prin intermediul serviciilor de transmisie de date prin internet sau telefonie”.